Pregătește-te pentru a aplica pentru studii în Franța

Franţa este una dintre cele mai populare destinaţii de studiu printre elevii şi studenţii români. Principalele motive pentru această popularitate sunt oferta vastă de programe (36.000 de programe de studiu, printre care peste 700 cu predare în limba engleză) şi accesibilitatea taxelor de studiu la universitățile publice (în anul universitar 2021-2012, 170 de euro pe an pentru programe de licenţă, 243 de euro pe an pentru programe de master și 601 euro pe an la o școală de inginerie).

Pentru a-ți maximiza șansele de succes, e important să începi din timp să lucrezi la aplicația ta, pentru a-ți pune cât mai bine în valoare abilitățile și experiența, mai ales că înscrierile pentru studiile de licenţă pentru anul academic care urmează încep pe 20 ianuarie și țin până în 29 martie (termenul până la care trebuie să-ți faci cont pe platforma națională de înscriere din Franța), respectiv 7 aprilie (termenul până la care trebuie să-ți trimiți efectiv dosarul pe platformă).

Pentru început, iată câteva linkuri care ţi-ar putea fi utile:

Dincolo de asta, am strâns pe această pagină câteva dintre poveștile și sfaturile aplicanților noștri din ultimii ani.

Iar, atunci când te hotărăști că vrei să aplici, un consilier te așteaptă pentru a discuta despre cum va decurge procesul. Nu trebuie decât să completezi acest formular.

Contactează un consilier


  • Should be Empty:

Povești de succes

Interviu cu
Ilinca Obrocea,
studentă la Sciences Po

Discuție cu
Bianca Florea,
studentă la Sciences Po

Interviu cu
Miruna Vizeteu,
studentă la Université
Jean Moulin Lyon 3

Live cu
Bianca Iosif,
studentă la
Université d'Avignon et des Pays de Vaucluse

Interviu cu
Dragoș Ștefan Oltean,
student la École Nationale de l’Aviation Civile

Interviu cu
Diana Pușcașu,
studentă la IAE Montpellier

Interviu cu
Hani,
student la Université Toulouse III – Paul Sabatier

facebook

2 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook