Interviu cu Ana-Maria Purcăroiu, studentă la City, University of London

Ana-Maria Purcăroiu studiază Business Management la City, University of London, unde a aplicat cu sprijinul UNIVERSALIO.

Hai să vorbim puțin despre programul pe care îl urmezi.

Programul pe care îl studiez e în cadrul Cass Business School, școala de business a City, University of London. Am ales Business Management, cu durata de 3 ani,  o ramură destul de vastă a business-ului, care îmi oferă numeroase oportunități în acest domeniu încă din timpul facultății. Programul îmi oferă atât un schimb de experiență la o altă facultate din străinătate, cât și un Sandwich Year, un an în care mă pot angaja cu acordul facultății, urmând să îmi termin studiile în anul următor.

Cum ai ales City şi programul de Business Management?

Programul de Business Management a fost de la bun început targetul meu, știind că ăsta este viitorul meu. City este clasată pe locul 5 în Marea Britanie pentru programul dezvoltat de business, iar, pe lângă analiza cursului, am luat decizia și cu ajutorul unor persoane din jurul meu, inclusiv cu ajutorul Silvanei, consiliera mea, dar și a cunoștințelor care au terminat studiile la City. Printre alternativele mele se numărau și King’s College London, University of Manchester și Warwick. Deși am avut variante în orașe diferite, Londra este locul în care voiam să studiez. Acest oraș mi-a demonstrat până acum că își merită titlul de „capitala lumii”.

Și apoi, cum a decurs procesul de aplicare?

Procesul de aplicare a început în luna septembrie, iar la începutul lui noiembrie deja am trimisesem aplicația. A fost un proces plin de emoții – știind că sunt din ce în ce mai aproape de plecare – dar și de motivație și provocări – cum ar fi eseul personal, care a necesitat multă atenție, fiind cea mai importantă parte a aplicației.

Cum a mers colaborarea cu UNIVERSALIO și cu Silvana?

Silvana este cea care a avut mare parte din contribuție în procesul de aplicație în sine. M-a susținut moral, mi-a oferit sfaturi, opinii și contacte, iar întâlnirile cu ea au fost constructive și m-au ajutat să îmi doresc să studiez în Marea Britanie din ce în ce mai mult.

Ce elemente ale profilului tău crezi că ţi-au dat un avantaj în procesul de aplicare?

Facultățile din Marea Britanie pun accent pe activitățile la care ai participat în liceu și în afara lui. Am avut ocazia să petrec timp și să ajut în compania părinților mei, și o scurtă participare în clubul de debate al școlii mi-a oferit un avantaj în plus la aplicare. Ei își doresc ca studenții facultății să fie deschiși la oportunități și cât mai sociabili.

Cum e viața de student la City? 

City este o facultate care m-a primit cu brațele deschise și m-am bucurat să fiu înconjurată de oameni sociabili și prietenoși, iar asta m-a ajutat să mă adaptez mult mai ușor. Facultatea îmi oferă oportunități de angajare atât în cadrul ei, cât și în afară; cursurile sunt complexe, iar profesorii își dau silința să ne capteze atenția cu informație. Totuși, se pune accent pe a fi autodidact, iar asta mă ajută să învăț cum să îmi organizez timpul și activitățile.

Și viața de zi cu zi în Londra?

Londra este un oraș al experienței, iar eu simt că întotdeauna este ceva nou de descoperit. Am ajuns aici și am simțit că fac cumva parte din această comunitate. Este o capitală plină de energie și de oportunități pe care nu aș putea să le ratez. Nu este totul perfect, de altfel ca în orice alt mare oraș, dar viața de student aici este într-adevăr interesantă.

Ai sfaturi sau recomandări pentru cei care abia încep să ia în calcul să aplice la City?

City oferă viitorilor studenți Open Days, zile în care pot vizita facultatea și pot simți viața de student în Londra și asta ar ajuta în decizia finală. De asemenea, activitățile extracuriculare au o mare contribuție în procesul de aplicare, proces care necesită motivație și dorința din partea studentului, cele care îl vor ajuta cel mai mult să finalizeze aplicația. Be as open-minded as you can!

Te interesează să discuți cu un consilier UNIVERSALIO despre propria ta aplicație la o universitate de top? Ia legătura cu echipa noastră.

Interesat de consilierea personalizată UNIVERSALIO?

Universalio Contact Form - site nou

  • Should be Empty:

facebook

2 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook