Interviu cu Gabriel Szongoth, tatăl unui student la Cambridge

Robert Szongoth este student la un program de Human, Social and Political Sciences la University of Cambridge, unde a aplicat cu sprijinul UNIVERSALIO. Gabriel Szongoth, tatăl lui Robert, ne-a povestit despre experienţa de aplicare din perspectiva sa de părinte.

Ce ne puteți spune despre decizia ca Robert să aplice la Cambridge? Cum s-a hotărât asupra studiilor în străinătate?

Am discutat mult în familie înainte că el să aleagă. Pe Robert nu l-a deranjat acest aspect, nu s-a simțit agasat sau încorsetat și practic am funcționat ca o echipă în care noi, familia, am oferit suport pe toate planurile. Am discutat pe marginea opțiunilor, ce-și dorește ca orientare profesională, dacă să meargă în străinătate și unde anume, ce universități să ia în considerare, dacă să accesăm servicii profesionale de consiliere. Alegerile au fost mereu ale lui și din partea noastră n-a fost nicio presiune într-o direcție sau alta, doar păreri argumentate și sfaturi. I-am respectat alegerile și susținut apoi 100% pe drumul ales. Am ajuns la concluzia că pentru el e foarte important să aibă acces, pe cât posibil, la altă paradigmă de educație și raport școală-student, una care să îmbine livrarea de conținut relevant la un nivel academic ridicat cu o componentă pedagogică ce pune studentul și nevoile sale concrete de învățare în centrul atenției, pentru o experiență generală cât mai holistică.

Şi apoi, mai specific, asupra Cambridge?

Cambridge excelează la mixul amintit, poate e cea mai bună opțiune din acest punct de vedere, înaintea altor universități de același calibru academic. Sistemul de mentorat practicat la Oxbridge ca parte sistematică a procesului de educație e aur curat și e unic în peisajul universităților, cel puțin cele britanice. Programul oferit se potrivea de asemenea foarte bine cu interesele majore de studiu și specializare ale lui Robert, legate de securitatea internațională, păstrând totodată libertatea modularizării subiectelor, pentru un parcurs personalizat. În fine, renumele în sine și poziția de top global a universității sunt o virtuală garanție pentru o evoluție ulterioară pe măsură, în mediul academic și/sau aplicat, profesional.

Cum a decurs procesul de aplicare? Au existat părţi mai dificile sau etape care au fost în mod special provocări pentru Robert sau pentru dumneavoastră?

A decurs cam așa cum ne așteptam. Știam că va trebui să fim organizați pentru a ne încadra în termene și că Robert va trebui să fie suficient de pregătit pentru a trece de filtrele din proces.

Elaborarea declarației personale s-a dovedit a fi mai dificilă decât aș fi spus la prima vedere. Nu știam cum să abordăm tema pentru a face o treaba cât mai bună, ce structură e optimă. Elena a avut o contribuție salutară din acest punct de vedere, ne-a ghidat și oferit feedback și sugestii pe tot parcursul. Din aproape în aproape, am reușit să introducem majoritatea informațiilor importante în limita disponibilă de caractere și să creăm o narațiune coerentă, fluidă, persuasivă și originală, care să-l reprezinte pe Robert 100%.

Dar dumneavoastră cât de implicat ați fost în procesul de aplicare – și în ce măsură le-ați recomanda altor părinți să se implice în proces?

Personal, pot spune că am fost foarte implicat, asta și pentru că fiul meu a valorizat această disponibilitate. Am fost alături de el în toate etapele de parcurs, i-am monitorizat pregătirea și ne-am consultat în permanență. Sigur, nu sunt rețete universale, depinde de mai mulți factori dacă și cât de implicat ar trebui să fie un părinte, însă la un minim cred că e necesară măcar o discuție pentru a clarifica poziția și nevoile copilului, iar de aici… the sky is the limit.

Care vi se pare că au fost factorii cei mai importanți pentru succesul aplicației lui Robert la Cambridge?

Aplicația la Cambridge are mai multe filtre. Evident, trebuie să convingi și să treci de toate pentru a primi oferta de studii la colegiul dorit, sau după caz, la colegiul alocat. Deci toate contează: parcursul din liceu (foaia matricolă), activitățile extracuriculare relevante, rezultatele la concursuri și olimpiade, declarația personală, recomandarea/recomandările de la profesorii de liceu, examenul de evaluare preliminară. Programele universitare, altele decât cele reale, presupun și trimiterea unor eseuri lucrate/prezentate la clasă (written work). Este și cazul programului Human, Social and Political Sciences, la care a aplicat Robert.

Toate aceste elemente sunt evaluate la pachet și se ia decizia invitării sau nu la interviu. Evident, performanţa și impresia lăsată la interviu (de fapt interviuri, pentru că sunt 2 sau 3, depinde de program), face diferența în final. Așadar, trebuie să fii organizat și eficient pentru a te încadra în termene, trebuie să ai calitatea academică și un profil personal care să te recomande pentru interviu și, cireașa de pe tort, trebuie să fii stăpân pe temele abordate la interviu pentru a putea participa convingător în discuție și a-ți susține pozițiile argumentat și asertiv.

Cam asta am avut noi în vedere. Cazul lui Robert e oarecum atipic, în sensul că el urma un profil real la liceu și aplica la un program academic din sfera științelor socio-umane. Tocmai de aceea, și-a construit din timp un profil extracuricular interesant prin participarea la concursuri de dezbateri, cu rezultate notabile inclusiv la nivel național. Cu siguranță a contat și obținerea de premii la olimpiadele naționale de fizică, chiar dacă programul academic la care a aplicat nu era unul real. În aceeași notă, Robert a simțit că e nevoie de un element suplimentar de natură socio-umană în oferta sa, care să complementeze cerința minimă formală, adică Bacul de profil real. Așa încât a inclus A-Level History în ofertă și, sincer, cred că acesta a fost unul din elementele care au contat mult la succesul aplicației sale. După cum am spus deja, ceea ce până la urmă chiar face diferența însă, este prestația la interviu(ri). Ca o încheiere deci, interviurile au fost decisive și, în plus în cazul lui Robert, oferta suplimentară de educație secundară A-Level.

Cum a fost colaborarea cu Elena şi UNIVERSALIO?

Atât UNIVERSALIO ca instituție, cât și Elena în calitate de consilier, au avut o abordare profesionistă. Ni s-a explicat foarte limpede în ce va consta sprijinul acordat și cum va decurge colaborarea. Am doar aprecieri pozitive și cuvinte de laudă. Colaborarea cu Elena a fost foarte bună, ghidajul ei a fost esențial la redactarea declarației personale; ne-a indicat structura, iar comentariile au contribuit la șlefuirea, din aproape în aproape, a variantei finale. Pot să spun cu mâna pe inima că n-am fi reușit să o facem la fel de bine și la fel de repede fără ajutorul ei; iar timpul era un factor major de limitare, noi începând relativ târziu procesul de aplicare. În general, ne-a dat siguranță pe parcursul întregii aplicații, evaluând materialele pregătite de Robert pentru fiecare etapă și asigurându-se că știm cronologia pașilor de urmat și, ulterior primirii ofertei, ne-a asistat impecabil la gestionarea  diverselor formulare și documente necesare pentru înscriere și accesarea surselor de finanțare. Foarte utilă a fost de asemenea și simularea interviului, cu Alice, dimpreună cu sugestiile oferite pentru a avea o prestație cât mai bună la interviuri.

Care aţi spune că sunt cele mai mari provocări, ca părinte de aplicant și student internațional?

Faptul că schimbă lumea, că să zic așa, în sensul că iese din țară și părăsește pe termen lung mediul cu care era obișnuit și întră intr-o altă societate. Așadar, iese oarecum dintr-o zonă de confort și aș zice că odată cu el și noi, cu toate necunoscutele potențiale pe care o astfel de schimbare le implică.

Şi ce sfaturi sau recomandări aveți, în urma acestei experiențe, pentru alți părinți ai căror copii se pregătesc să studieze în străinătate?

Dacă copilul acceptă, să fie cât de implicați pot în acest demers, să-i susțină și încurajeze, fără să-i forțeze însă în vreun fel, iar alegerile, în final, să fie la latitudinea copilului.

Te interesează să discuți cu un consilier UNIVERSALIO despre propria ta aplicație la o universitate de top? Ia legătura cu echipa noastră.

Interesat de consilierea personalizată UNIVERSALIO?

Universalio Contact Form - site nou

  • Should be Empty:

facebook

1 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook