Interviu cu Vlad Niculae, student la Tilburg University

Vlad Niculae e un aplicant UNIVERSALIO care studiază International Business Administration la Tilburg University, în Olanda.

Ce te-a determinat să optezi pentru Olanda ca destinație de studiu?

Am ales Olanda pentru mai multe motive. Inițial, plecând de la ideea că vreau să studiez în afara României, am cercetat puțin U.K., dar, din cauza taxelor mari de școlarizare și a cerințelor pentru care trebuie să te pregătești de cele mai multe ori cu cel puțin un an înainte de a aplica, pur și simplu nu era pentru mine. Știam că vreau și pot studia în engleză, iar faptul că este vorbită în proporție de 90% în Olanda a ajutat. Uitându-mă peste rankinguri am realizat că educația superioară în Olanda e văzută destul de bine, iar multe universități au progresat în ultimii ani. În plus, mi-a plăcut mentalitatea deschisă a olandezilor, care mi s-a părut potrivită pentru tot ceea ce înseamnă business.

Și cum te-ai decis asupra Tilburg și a programului de International Business Administration?

Tilburg a fost a doua mea opțiune, după Erasmus University. Programele se numesc la fel, dar conform multor rankinguri, Rotterdam School of Management (RSM) are rezultate mai bune. O altă alternativă ar fi fost University of Groningen, dar programul nu părea să aibă același focus internațional. Am ales Tilburg, ca una dintre variante, pentru asemănarea programului cu cel al RSM (accent international și curriculum cuprinzător). Un alt motiv, personal, a fost locația orașului și orașul în sine.

Cum e programul de International Business Administration?

Programul începe cu noțiuni teoretice, dar foarte bine actualizate, cu accent pe economie, contabilitate, finanțe, psihologie (aplicate în business). Este destul de balansat între studiu individual, colectiv și proiecte și alte metode practice. Încă din primul semestru există proiecte de grup obligatorii, care pe mine m-au ajutat personal și academic să mă dezvolt.

Și se potrivește cu așteptările tale?

Nu am venit cu niște așteptări clare, dar pot să spun că am fost surprins în multe ocazii. Profesorii sunt mult mai deschiși comunicării decât cei cu care am fost obișnuit în liceu (și din auzite, decât profesorii universitari români). Cele mai multe cursuri sunt împărțite în lectures (teorie) și tutorials (exercițiu). Prezența este rareori obligatorie, dar este greu să treci examene fără a frecventa cursurile. Overall, sunt mulțumit cu cantitatea de lucru, neașteptat de convenabilă.

Cum a fost procesul de aplicare pentru tine?

Sistemul de aplicare la Tilburg University este “numerus fixus”. Dosarul de aplicare a constat în mare parte în CV și răspunsuri la o listă de întrebări de la universitate (de genul scrisorii de intenție). Testul la matematică nu a fost necesar în cazul meu, ca absolvent de mate-info. Nu au existat neapărat provocări, dar cu siguranță aș începe pregătirea CV-ului mai devreme, dar aș avea altă șansă. Ceea ce mi-a lipsit cel mai mult a fost experiența internațională.

Dar ce elemente din profilul sau backgroundul tău crezi că au contat în a fi admis?

Situația școlară bună, medii mari, o oarecare experiență acumulată în câteva proiecte școlare, și o scurtă perioadă de shadowing al unui manager de top au fost principalele mele atuuri. Faptul că știu limba germană a ajutat, cred eu, pentru că o limbă străină nenecesară studiului dă dovadă că ești dispus să depui efort în ceea ce faci.

Și cum vezi rolul lui Alice și al UNIVERSALIO în proces?

Alice m-a ajutat cu tot dosarul, de la scrisori de intenție, CV, până la uploadarea acestuia și finalizarea procesului. Probleme de comunicare nu au existat. Cel mai util aspect oferit de UNIVERSALIO a fost informația, întreagă și la un loc. Sistemul de draft-feedback face ca dosarul să rămână al aplicantului și să nu fie făcut de consilier, ceea ce e de apreciat.

Cum ți se pare viața ca student în Olanda?

Viața de zi cu zi în Olanda poate fi liniștită sau poate fi deloc-liniștită, depinde de ce tip de persoană ești. Universitatea deține un complex sportiv destul de bine dotat, iar abonamentul anual este ieftin. Tilburg nu este cel mai “outgoing” oraș, dar pe lângă puburi, baruri, 2-3 cluburi, există și câteva asociații de studenți care dețin propriile locații și oferă petreceri mai ieftine și mai interesante. În privința acestor asociații, toate în afară de I*ESN sunt pentru olandezi (nu e obligatoriu, dar ca nevorbitor de olandeză, nu m-aș alătura lor). Pe lângă aceste “student associations”, există o asociație de studiu, care oferă materiale, workshopuri, și târguri de job-uri și care poate fi de mare ajutor: ASSET.

Și, pe final, ce îi poți sfătui pe viitorii aplicanți în Olanda?

Ce îi sfătuiesc pe cei ce vor aplica în Olanda, îndeosebi pe partea de business/economie, este să își dea seama din timp ce exact le lipsește din CV (în cazul meu, experiența internațională) și să se implice în astfel de activități cât de repede posibil. Din acestea apar și idei pentru scrisoarea de motivație și s-ar putea dovedi utile și la angajare.

 

Te interesează să discuți cu un consilier UNIVERSALIO despre propria ta aplicație la o universitate de top? Ia legătura cu echipa noastră.

Interesat de consilierea personalizată UNIVERSALIO?

Universalio Contact Form - site nou

  • Should be Empty:

facebook

2 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook