Interviu cu Simina Dragoș, studentă la Cambridge

Simina Dragoș a terminat liceul la Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad şi a început în toamna lui 2016 studiile la University of Cambridge (unde a aplicat cu sprijinul UNIVERSALIO). 

Ce anume vei studia la Cambridge? Cum ai ales domeniul și cum te-ai hotărât să aplici la Cambridge?
Momentan studiez Științe ale Educației și Germană. Am ales asta, pentru că am făcut niște voluntariat în domeniul educației speciale și mi-am dat seama că ceea ce mă pasionează, de fapt, este modul în care funcționează copiii în raport cu educația formală și informală. M-am hotărât să aplic la Cambridge pentru că m-a susținut Silvana să fac asta și pentru că am considerat că am datoria să încerc măcar să aplic.

Cum ți s-a părut procesul de aplicare? Care părți ale procesului ți s-au părut mai dificile?
Procesul de aplicare mi s-a părut foarte stresant. E incredibil câtă presiune poate să fie pe o scrisoare de motivație și pe niște detalii care nu te pot rezuma, oricum le-ai pune. Cel mai dificil mi s-a părut să-mi pun pasiunea și trecutul academic (sau nu) în 800 de cuvinte.

Dar crezi că există elemente din aplicația ta care ți-au dat un avantaj în proces?
Cred că un avantaj a fost faptul că, la Cambridge, o etapă de selecție este interviul, și poți, pe lângă ce ai scris, să dezvolți idei și să dezvălui lucruri despre tine pe care, poate, n-ai reușit să le surprinzi în aplicație.

Şi cum te-au sprijinit UNIVERSALIO (și consilierul tău, Silvana) în tot acest proces?
În primul rând, e foarte, foarte reconfortant și confortabil să ai pe cineva care știe ce trebuie făcut. Silvana a fost minunată din punctul asta de vedere. Nu numai că și-a făcut treaba de consilier stipulată în contract foarte bine, ci m-a și încurajat, susținut emoțional și înțeles. Cred că partea cu înțelesul e cea mai importantă pentru că, deseori, persoanele care nu trec prin procesul de aplicație nu pot să empatizeze cu presiunea pe care o simte elevul care se pregătește să fie student. Din punctul ăsta de vedere, Silvana „m-a eliberat” deseori și a fost un mare ajutor. Dincolo de avantajele logistice evident, pentru că ea mereu știa când sunt deadline-urile etc.

Ce așteptări ai avut de la viața de student la Cambridge? Cum se compară experiența primelor săptămâni acolo cu așteptările tale?
M-am așteptat, cum s-ar aștepta oricine, să fiu uimită. Și am fost. E un mediu foarte antrenant, foarte plăcut. Da, munca e multă. Da, trebuie să cauți și să descoperi de unul singur. Dar e impresionant cât de atent lucrează universitatea pentru a oferi studenților pârghiile și mediul care să le favorizeze evoluția, și nu doar cea academică.

În final, ai recomandări sau sfaturi pentru cineva care se gândește să aplice la Cambridge?
Oricine se gândește să aplice la Cambridge, să o facă. Merită să aplici [chiar] și numai pentru experiența interviului și a procesului de aplicație în sine. Eu nu pot să exprim cât de recunoscătoare sunt că părinții mei și Silvana m-au susținut în a aplica și apoi că am ajuns până aici. Și, dacă viitori aplicanți chiar au o pasiune și chiar cred în ceea ce vor să facă, atunci cu siguranță Cambridge este răspunsul pentru ei.

 

Te interesează să discuți cu un consilier UNIVERSALIO despre propria ta aplicație la o universitate de top? Ia legătura cu echipa noastră.

Interesat de consilierea personalizată UNIVERSALIO?

Universalio Contact Form - site nou

  • Should be Empty:

facebook

1 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook