Zece destinații avantajoase din punct de vedere financiar

Până acum, Marea Britanie a fost cea mai populară destinație pentru studenții români - și e clar că împrumutul de la guvernul britanic este unul dintre factorii care a făcut-o până în acest moment o variantă avantajoasă financiar.

Dar multiple destinații europene oferă condiții extrem de avantajoase pentru studenții români - și despre cinci dintre ele poți citi mai jos.

(Dacă iei în calcul să aplici într-una din aceste țări, un consilier UNIVERSALIO te poate ajuta să aplici și e foarte ușor să ne contactezi ca să discutăm următorii pași.)

yellow-and-blue-boat-floating-in-a-canal-2563683

Danemarca

Danemarca este o destinație atrăgătoare din punct de vedere financiar pentru studenții din Uniunea Europeană, și asta nu doar datorită taxelor de școlarizare (zero, atât la nivel de licență, cât și de masterat, pentru că sunt suportate integral de statul danez pentru toți cetățenii europeni).

În plus față de acest beneficiu, dacă lucrezi part time pe durata studiilor, poți obține un ajutor financiar nerambursabil denumit State Educational Grant sau SU, de aproximativ 700€ pe lună. Mai multe informații despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a obține acest ajutor pot fi găsite pe pagina SU (Statens Uddannelsesstøtte).

Olanda

Olanda atrage și ea numeroși studenți europeni: taxele de școlarizare pentru majoritatea programelor de studiu sunt de doar 2143€ pe an, iar studenții din Uniunea Europeană sub 30 de ani pot obține un împrumut care să acopere această taxă. (Acesta va fi rambursat după finalizarea studiilor.)

Un alt avantaj pentru cei care doresc să studieze în Olanda este posibilitatea de a obține un ajutor financiar rambursabil (Supplementary Loan) de până la 882€ pe lună și transport gratuit în toată Olanda dacă lucreză 56 de ore pe lună. O parte din sumă nu mai trebuie rambursată dacă termini studiile în maxim 10 ani de când ai solicitat acest împrumut. Partea nerambursabilă variază între 0 și 396 euro și depinde de venitul brut al părinților. Mai multe informații despre aceste oportunități financiare poți să găsești pe pagina Student Finance DUO.

pexels-photo-462264
architecture-blue-sky-city-cityscape-532826

Franța

Pe lângă taxele de școlarizare mici de la universitățile publice (170€ pentru licență și 243€ pentru masterat pe an pentru anul universitar 2019-2020), statul francez oferă un alt ajutor important studenților din Uniunea Europeană care au părinți care lucrează în Franța sau studenților care locuiesc de cel puțin un an în Franta, mai exact posibilitatea de obține o bursă socială. Dacă parinții nu lucrează în Franța, poți beneficia de acestă bursă începând cu al doilea an de studiu. Suma primită depinde de veniturile părinților. Pentru a calcula suma pe care ai putea-o primi, poți să folosești acest calculator.

În plus, statul francez îți poate oferi încă din primul an de studiu un ajutor care să îți reducă costurile de cazare. Acest ajutor se numește CAF/APL.

Italia

O altă destinație atrăgătoare din punct de vedere financiar este Italia. La universitățile publice, taxa de școlarizare este calculată în funcție de veniturile părinților și este în general între 900€ și 4000€.  Studenții italieni și cei din întreaga Uniune Europeană pot să aplice pentru Indicator of the Equivalent Economic Situation, iar taxa de școlarizare va fi stabilită în funcție de acesta. Când ai ales universitatea la care îți dorești să aplici, poți verifica dacă se aplică acest sistem de calcul. Mai multe informații despre condițiile care trebuie îndeplinite și despre proces găsești pe pagina CAF (Centru de asistență fiscală).

colosseum-rome-italy-2064827 (1)
white-concrete-building-beside-the-body-of-water-962987

Irlanda

În Irlanda, studenții trebuie să acopere 3 tipuri de taxe, dar în realitate foarte mulți studenți din Uniunea Europeană plătesc sume foarte mici. Prima categorie constă într-o taxă de școlarizare între cuprinsă între €1000 și €13.000 pe an de care studentul poate fi scutit dacă îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru Free Fees Initiative, mai precis trebuie să fie cetățean al Uniunii Europene și să fi avut reședința în Uniunea Europeană minim 3 din ultimii 5 ani. Cea de a doua categorie este o contribuție pentru studenți în valoare de €3000 care se poate acoperi prin grantul acordat de SUSI dacă programul și intituția aleasă fac parte din lista instituțiilor finanțate. Cea de a treia categorie constă într-o taxă anuală de aproximativ €200 pe an pentru programele de licență și €300 pe an pentru programele de masterat, taxe care sunt plătite de studenți.

Germania

În Germania, taxa de școlarizare variază în funcție de program și universitate. La universitățile publice, unele programe au taxa de școlarizare 0, iar altele au o taxă mică (de până la €500 pe semestru), pe când la universitățile private pot să ajungă până la €10.000 pe semestru.

architecture-51058_1280
hallstatt-3609863_1920 (1)

Austria

La fel ca în Germania, în Austria taxa de școlarizare depinde de programul și universitatea aleasă. Unele programe de studiu sunt gratuite, altele au o taxă mică (până la €363.36 pe semestru), în timp ce programele de la universitățile private pornesc de la €6000 pe semestru.

Norvegia, Suedia, Finlanda

La fel ca în Danemarca, și în aceste țări nordice învățământul este gratuit, fiind finanțat de guvernul norvegian, suedez și finlandez.

federal-chancellery-637999_1920

facebook

1 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook