Interviu cu Ilinca Obrocea, studentă la Sciences Po

Ilinca Obrocea e studentă în Franța, la campusul din Reims al Sciences Po, unde a aplicat cu sprijinul UNIVERSALIO.

Ce te-a făcut sa te îndrepți spre Franța ca destinație de studiu?

Încă din gimnaziu am avut o conexiune destul de mare cu limba franceza, ceea ce mai târziu mi-a dat acces mai ușor si la cultura lor. Inițial îmi doream sa studiez dreptul si m-am îndreptat spre Franța pentru că sistemul lor juridic era cel mai compatibil cu cel românesc, așa ca mi s-a părut o alegere naturală pentru mine.

Și cum ai ajuns la decizia de a merge la Sciences Po, la programul de Bachelor of Arts in the Social Sciences and Humanities?

După cum spuneam, Sciences Po nu a fost dorința mea inițiala. Pe tot parcursul liceului m-am pregătit pentru a aplica la un program de drept, prin activități sau internshipuri legate de acest domeniu. Însă știam de ceva timp de Sciences Po și de prestigiul său, mai ales datorită profesoarei mele de franceză, care mi-a fost ca un mentor. Astfel, în vara de dinainte de clasa a 12-a, am mers la școala de vară organizată de Sciences Po, din dorința de a vedea dacă un astfel de program s-ar potrivi mai mult cu personalitatea mea decât cel de drept.

În cele din urmă, am ales Sciences Po, pentru că nu cred că una dintre aceste științe sociale poate fi studiată independent de celelalte, dar și din dorința de a descoperi toate aceste materii înainte de a alege în ce aș vrea să mă specializez. Alternativele mele până la momentul în care am acceptat oferta lor erau programul de drept de la Paris 2 Panthéon-Assas și un program de diplomă dublă drept-economie la universitatea Toulouse Capitole, ambele fiind universități publice din Franța.

Dă-ne câteva detalii despre programul de Bachelor of Arts pe care l-ai ales până la urmă.

Programul este unul care oferă o libertate destul de mare studenților de a-și alege cursurile, mai ales începând cu anul 2. În primul an studiem toate materiile de bază, precum istorie, humanities, sociologie, economie și științe politice, iar în anul 2 avem posibilitatea de a alege un major și un minor care combină două sau mai multe dintre aceste domenii. În acest fel, după primul an avem posibilitatea de a ne forma o imagine destul de amplă despre toate aceste științe sociale, încât să putem lua o decizie mai informată cu privire la domeniul în care ne-ar plăcea să aprofundăm studiul.

Cât de dificil ți s-a părut procesul de aplicare?

Procesul de aplicare nu a fost tocmai ușor, mai ales că a doua etapă era un interviu, despre care știam că mă va pune în dificultate. Pot spune că m-am pregătit destul de mult pentru acesta, fie citind constant știrile cele mai importante legate de geopolitică, fie alături de Ioana și una dintre colegele ei de la UNIVERSALIO, care mi-au fost de mare ajutor. Interviul lor este gândit în așa fel încât să te pună în dificultate cât mai mult, prin întrebări scurte care nu îți dau prea multe indicii despre ce așteaptă de la tine. Pe de altă parte am simțit că prin întrebările lor am avut numeroase ocazii să-mi pun în valoare cunoștințele, așa că per total am ieșit după o jumătate de oră cu o impresie pozitivă despre cum m-am descurcat.

Apropo de colaborarea cu Ioana, cum ți s-a părut per total lucrul cu ea și cu UNIVERSALIO?

Ioana a fost extraordinară în tot ceea ce a făcut pentru mine. În primul rând, mi-a fost un suport moral foarte mare, într- o perioadă stresantă, atât pentru mine, cât și pentru familia mea, și a fost alături de mine de fiecare dată când mă răzgândeam cu privire la programele la care voiam să aplic. Răspunsurile ei erau rapide, iar feedback-urile erau mereu detaliate și de foarte mare ajutor. A fost de asemenea de mare ajutor cu pregătirea pentru interviu, recomandându-mi numeroase resurse utile.

Toată interacțiunea cu UNIVERSALIO, prin intermediul Ioanei, a fost plină de profesionalism, însă menținând o atmosferă relaxată, chiar dacă perioada sau procesul de aplicare nu erau întotdeauna așa.

Ce anume din profilul tău crezi că a contat cel mai mult pentru succesul aplicației tale?

Cred că ceea ce căută cei de la Sciences Po este un profil cu o experiență destul de vastă dincolo de școală, așa că probabil implicarea mea în numeroase activități legate de științele sociale mi-a dat un oarecare avantaj. De asemenea, ceea ce cred că m-a ajutat la interviu a fost capacitatea de a oferi răspunsuri echilibrate, mai ales la întrebări mai „sensibile”. După un semestru la Sciences Po pot confirma că toți profesorii insistă foarte mult pe abilitatea de a aborda orice subiect din multiple perspective, de a prezenta orice opinie în mod nuanțat, luând în considerare mai multe puncte de vedere asupra temei, chiar dacă adesea contradictorii.

Cum ţi se pare viața ca studentă la Sciences Po?

Cred că ceea ce ar spune orice student în primul an e că adaptarea la un nou stil de viață nu este ușoară, fie că vorbim despre adaptarea la o țară nou sau la facultate. Viața la Sciences Po este una extrem de încărcată, fie că e vorba de cursuri, conferințe, activități organizate de asociații etc. Cursurile sunt antrenante și extrem de bogate în informație, iar ceea ce îmi place cel mai mult este să descopăr cum toate se leagă; de foarte multe ori vorbim despre același subiect la mai mult de o materie, ceea ce îți oferă o perspectivă de ansamblu. Cât despre profesori, recunosc că îi prefer pe cei de la seminar, dar asta și pentru că eu învăț mult mai ușor de la cineva cu care pot interacționa, față de un lecture cu câteva sute de oameni unde este uneori dificil să-ți păstrezi concentrarea; totuși, am avut și profesori la curs la care preferam să stau 100% concentrată și să nu iau notițe, numai pentru a nu rata nimic din ce spun. Există și un aspect mai puțin plăcut, și anume notarea. Multe dintre evaluări sunt realizate de profesorul de la seminar pentru fiecare grupă și de multe ori s-a întâmplat să observ atât eu, cât și alți studenți cu care am vorbit, diferențe destul de mari între criteriile pe care le are fiecare profesor, deci am fost dezamăgită puțin să văd că nu au reușit să impună niște criterii mai stricte de notare pentru a evita astfel de variații.

Cum e viața de zi cu zi în Reims, dincolo de cursuri?

Adaptarea la un oraș extrem de mic și de liniștit (față de București) nu a fost tocmai ușoară. Îmi lipsește uneori agitația unei capitale, însă pentru studii aș spune că Reims este orașul potrivit. Mă simt aproape mereu în siguranță și știu că pot ajunge cam oriunde am nevoie pe jos (locuiesc la 5 minute de facultate, ceea ce era un mare avantaj pentru cursul de la 8 dimineața pe care l-am avut semestrul trecut). Nu este un oraș foarte internațional (cred că majoritatea internaționalilor sunt studenții din Sciences Po), așa că franceza se aude peste tot, ceea ce poate fi destul de dificil pentru cineva care nu vorbește limba, mai ales că francezii sunt uneori reticenți la a vorbi engleza (cu asta  s-au confruntat câțiva dintre prietenii mei). Dacă peste faptul că nu există prea multe variante de a ieși în oraș am putut trece, vremea de aici îmi pune probleme destul de mari. Pentru mine, să nu văd soarele timp de 2 săptămâni și să plouă zilnic este ceva complet nou și uneori mă dă total peste cap, dar încă încerc să lucrez la a nu mai fi așa de influențată de acest lucru.

Ai sfaturi pentru cei care abia încep să ia în calcul să aplice pentru studii în străinătate?

În primul rând, să nu se aștepte să fie totul roz. E foarte important să fii pregătit și să te aștepți să îți fie greu, să ai momente în care poate nu vezi de ce ai făcut această alegere; pe mine m-a ajutat enorm să îmi fac câțiva prieteni care mi-au devenit extrem de apropiați, care știu că înțelegeau perfect prin ce treceam. E important să realizezi că e la fel de greu pentru toți și să te motivezi să te implici în cât mai multe activități pentru a-ți ocupa timpul. Nu în ultimul rând, bucură-te cât mai mult de experiență de student și în afara școlii: fă-ți prieteni, călătorește, implică-te în activități chiar dacă nu sunt obligatorii. Notele nu sunt tot ce contează, chiar dacă așa pare într-un mediu academic atât de competitiv.

Studiul în străinătate este o decizie importantă pentru oricine, însă după părerea mea este nevoie să fii și puțin impulsiv cu astfel de decizii. Evident că odată ce pui pe hârtie toate avantajele și dezavantajele îți va fi din ce în ce mai greu să decizi sau poate te vei afla în situația mea, de a te răzgândi la jumătatea anului referitor la tipul de program la care vrei să aplici. Așa că uneori e mai simplu să îți asculți instinctul și să te ghidezi strict după ce te atrage mai mult în acel moment. Dacă simți că un loc e cel potrivit pentru tine, go for it! Toate celelalte probleme se vor rezolva pe parcurs.

Te interesează să discuți cu un consilier UNIVERSALIO despre propria ta aplicație la o universitate de top? Ia legătura cu echipa noastră.

Interesat de consilierea personalizată UNIVERSALIO?

Universalio Contact Form - site nou

  • Should be Empty:

facebook

2 years ago

UNIVERSALIO
🏅Cauți un program de master prestigios în domeniul afacerilor? ESSEC Business School e o variantă excelentă. Programele oferite de această instituție sunt extrem de bine cotate în clasamentele internaționale pe business. ... See MoreSee Less
View on Facebook